Ploaia…

A inceput ploaia exact cand am luat o mica pauza din studiu si ma opresc o secunda din tastat pentru a o asculta si a-i ghici povestea…a fost o ploicica trecatoare si-a dorit sa-si faca cunoscuta fericirea in care jubileaza , fericire datorata venirii sale odata cu o toamnei si a fatului ca oricand va veni si va racori pamantul.

Publicitate

Ceva scris in pripa…idei ravasite…

TOAMNA

Anotimpul romanticilor , indragostitilor si totusi si al deprimarii , al singuratatii…

Viile se culeg si lacrimi cazute se ingroapa adanc in pamantul fraged si negru spre a nu fi gasite si dezgropate niciodata. Totul in jur e acoperit de sentimentul pierderii , ratacirii pe meleaguri necunoscute si reci si pustii…o frunza cade, din via-mama , uscata si singura pe pamantul ucigas care parca deschide gura pentru a o inghiti pregatindu-i-se un proces treptat si continuu de degradare , de distrugere , de pierdere alaturi de care participa si timpul necrutator…saraca frunza parasita!

Imaginea trista a naturii moarte…

„A ruginit frunza din vii

Si randunelele-au plecat.

Pustii sunt lanuri si campii,

Pustii sunt holdele-aurii.”

TOAMNA – ploi marunte , alergari prin picaturi de ploaie , prin balti nascute la bordura sau printr-o groapa uitata a fi reparata…-bataile cu frunzele cazute ale copacilor , rasetele vesele ce se impreuneaza nascute de fericirea dinauntrul nostru , saruturile furate printre cascadele de rasete…fuga prin campiile singuratice si ingalbenite , iar vantul adie si-mi mangaie calduros mijlocul usor dezgolit soptindu-mi cat de iubita pot fi , adierea care linisteste , care impaca si aduce zambetul…toate astea datorita tie si starii nascute de prezenta ta!…astfel natura se schimba intru totul…